Joi, 2 decembrie, orașul Pitești a avut onoarea de a primi vizita oficială a Excelenței Sale, Doamna Laurence AUER, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în România, gazdă fiind Universitatea din Pitești; din echipa franceză au făcut parte: Domnul Julien Chiappone-Lucchesi – consilier de cooperare și acțiune culturală și director al Institutului Francez din România, Domnul Frédéric Beaumont – atașat pentru cooperare științifică și universitară, Domnul Michaël Koriche – atașat pentru cooperare educativă, coordonator al rețelei Alianțelor Franceze din România și Doamna Sarah Priarone – responsabilă pe probleme pedagogice.
Dupa activitățile derulate la Universitatea din Pitești, care s-au bucurat de un real succes, aici fiind prezente personalități politice locale, reprezentanți ai economiei, învățământului și culturii argeșene, delegația a continuat vizita la Alianța Franceză Pitești, prima creată în România după Revoluția din 1989.
La prezentarea făcută de Doamna Ecaterina-Maria Stroe, Directoarea Alianței Franceze Pitești, a principalelor activități organizate de-a lungul timpului, au asistat și: Doamna Crina Zărnescu, Președinta Alianței Franceze Pitești, Conferențiar Universitar Doctor, membră în Comisiile de Doctorat, Doamna Corina Georgescu – Prorector pentru Relații Internaționale, Doamna Loredana Bloju – Directoarea Centrului pentru Relații Internaționale, Doamna Cristina Ilinca – Conferențiar Universitar Doctor, Doamna Diana Lefter – Profesor Universitar Doctor, Directorul Școlii Doctorale, Domnul George Caval – Președinte Camera de Comerț și Industrie Argeș și Domnul Cornel Popescu – Directorul Muzeului Județean Argeș.
Având ca principal obiectiv difuzarea limbii franceze și favorizarea unei mai bune cunoașteri reciproce între România și Franța, Alianța Franceză Pitești își propune dezvoltarea schimburilor lingvistice și culturale, parteneriate cu instituții culturale francofone, sprijin în integrarea celor care lucrează în întreprinderi franceze (au fost organizate aici, de-a lungul anilor, cursuri de limba franceză pentru Dacia-Renault, Euro-APS, Mazel, Lioret, Haulotte, Leoni, Kepler S.A., ELJ Automotive, Medical Tours Company, Clemessy, Valeo, etc.).
Și pentru că limba franceză oferă oportunități diverse în această Europă fără frontiere (proiecte europene, colaborări și parteneriate), vrem să ajutăm tinerii să redescopere limba franceză, să le demonstrăm că nu-i doar limba saloanelor din trecut, ci limba viitorului, a continuării studiilor în Franța, un atu pentru a găsi un serviciu mai bine plătit.
Activitatea de la Alianța Franceză a continuat la Colegiul Național ,,I.C.Brătianu’’, instituție de prestigiu cu care colaborăm cel mai mult, unde elevi laureați la olimpiada de franceză, atât la nivel național cât și internațional, la concursuri precum ,,Plume d’Or’’ sau ,,Vision d’Europe’’, adevărați ambasadori ai limbii franceze, au prezentat un frumos program artistic: imnurile Franței și României, cântate live, scurt istoric al liceului, Eminescu și Maria Tănase în limba franceză.
Un grand merci Monsieur Dumitru Chirleșan, le Recteur de l’Université de Pitesti pour avoir organisé cette visite officielle, Madame Alina Manea, l’Inspectrice Scolaire Générale Argeș, Florica Dumitru, le Proviseur du Collège National ,,I.C.Bratianu’’, les enfants et leur professeur de français, Tatiana Florea!

 

264828436_10161364615839097_3039673899828848136_n263936984_10161362371434097_5381943189944360208_n263760304_10161362375169097_8042571940062837499_n 263642528_10161362374884097_1588624155195725421_n 263638847_10161362374244097_4418278259565065634_n 263019365_10161362372459097_6917784191660580370_n