Vizita domnului Michael KORICHE, ataşatul pentru cooperare educativă la Ambasada Franţei în România

Vizita domnului Michael KORICHE, ataşatul pentru cooperare educativă la Ambasada Franţei în România

Miercuri, 26 aprilie, a fost o zi plină de activități diverse și rodnice pentru toți participanții, profesori FLE din județul Argeș, directori de școli, elevi, presa locală, cu ocazia vizitei domnului Michael KORICHE, ataşatul pentru cooperare educativă la Ambasada Franţei în România.

Cei mai câştigători au fost, fără îndoială, laureaţii Concursului Internațional, Chants, sons sur scène , etapa regională, organizată anul acesta de AF din Pitești și Liceul Ion C. Brătianu, în special domnișoara care a cântat acompaniată la chitară de domnul Koriche, în afara concursului.

La Masa rotundă care a avut loc în sala bibliotecii a liceului Brătianu, spațiu care conservă cel mai bine istoria orașului Pitești, participanții au vorbit despre viitorul limbii franceze în România, despre extinderea rețelei de licee bilingve și despre parteneriatele franco-române din judeţul Argeș, au încercat să găsească soluții pentru ca limba franceză să redevină o atracție pentru tinerii români. În cea de-a doua parte a discuțiilor, elevii francofoni de la Brătianu au luat cuvântul și și-au exprimat dorințele pentru viitor, așteptările și temerile lor, în contextul dificil pe care îl traversează în prezent.

Dl. Koriche a vizitat și liceele Alexandru Odobescu și Zinca Golescu, unde au fost abordate aceleași teme de discuție cu profesorii, directorii și elevii acestor școli.

Suntem foarte optimişti că rezultatele concrete ale acestor activităţi nu vor întârzia să apară.